Draga cititorule, azi am un subiect trist dar dintr-o anumita perspectiva plin de nadejde. Este vorba despre cei dragi, pe care nu ii mai avem langa noi. Nu iti raman decat amintirile despre ei. Uneori te cuprinde un dor atat de mare incat nu stii ce sa mai faci. Simti doar ca te topesti. Ti-ai dori ca bucuriile prezente sa le imparti cu ei, la fel si grijile si problemele. Dar din pacate singura realitate a acestei lumi si-a spus cuvantul: moartea a venit.
De ce acest post poate prea morbid? Ma gandeam ca poate tu cititorule sa nu ai soarta mea. Daca ai parinti sa nu precupetesti niciun moment sa te porti cu ei frumos. Sa le arati respect si dragoste. S-ar putea ca atunci cand nu o sa-i ai sa iti dai seama de ce ai pierdut. Sa inveti sa ii cunosti, sa le asculti povestile. Acestea sunt singurele care raman. Sa nu faci ca mine, draga cititorule, sa nu le asculti povestile, sa ti se para plictisitori si enervanti. Atunci cand nu o sa-i mai ai o sa vezi ce mult a contat uneori numai un cuvant bun...
Sunt de multe ori neplacut impresionat de cei care se cearta cu parintii si pleaca. Si unii si altii gresesc atat in fata celuilalt cat si in fata Creatorului...
Mai jos 2 videoclipuri care imi aduc aminte de cei dragi....
Abonaţi-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Trist dar adevarat. Din fericire nu esti singur de tot. Iar ca si idee te poti gandi la o familie mare :)
RăspundeţiŞtergere